Avem nevoie de culoare si optimism in garderoba mai mult ca oricand. Rebranding-ul emotional poate incepe cu lucrurile simple – o tunsoare indrazneata, un ruj rosu sau o tinuta la moda. Femeile de pretutindeni regasesc placerea de a purta siluete fluide din materiale fine, a caror functionalitate incorporeaza o nota de senzualitate. Fie ca optezi pentru rochii sexy ce urmeaza fidel conturul sau rochii baby doll cu o linie lejera, versatilitatea le face potrivite oricarui moment al zilei. Lasa-ti imaginatia sa exploreze gama bogata de forme armonioase, tesaturi vaporoase si nuante pasionale.

Colectia POEMA pentru vara 2020 iti ofera prilejul sa te bucuri de haine superbe la preturi atragatoare, pentru ca tu sa ai o aparitie de senzatie la fiecare iesire. Este momentul perfect sa investesti in look-uri chic, usor de valorificat in varii contexte, evitand, astfel, sa iti aglomerezi sifonierul cu piese lipsite de consistenta. Frapanta sau de o eleganta discreta, femeia moderna isi doreste sa se simta speciala si sa fie o prezenta memorabila. Ea are o senzualitate expansiva si asumata, care nu se supune regulilor, ci le modeleaza pana la suprapunerea pe complexitatea personalitatii sale la fel de fascinante.

Accente pentru o vara de neuitat

Rochie mini de vara cu volane
Rochie mini de vara cu volane

Rochia din sifon creponat orange are farmec si voluptate, imbinand estetica splendida si tinereasca cu dezinvoltura formei lejere. Volumul si jocul volanelor suprapuse iti  reamintesc bucuria de a te invalui  intr-o tesatura aerata, al carei dans in jurul corpului iti pune in valoare atuurile si farmecul personal.  Accentele efervescente iti vor sublinia energia, lipsa de prejudecati si curajul. Iubeste-ti corpul si nu te ascunde sub haine fade, cu proportii nefericite. Este important sa creezi o poveste in jurul hainei, sa te reinventezi continuu. Ce alt prilej mai bun decat sezonul estival?

Rochie roz pastel cu snur la spate
Rochie roz pastel cu snur la spate

Nu uita sa integrezi culori candy, atat de cool si vesele. Vei arata fabulos fara sa te straduiesti prea mult in privinta machiajului si coafurii, rochia in sine fiind suficienta pentru a magnetiza privitorul. Pe langa energia debordanta, acestea dau luminozitate pielii si imbunatatesc instantaneu dispozitia. Daca toamna preferam combinatiile silentioase si tonurile terne, acum putem da frau liber imaginatiei experimentand manifeste cromatice. Rochiile roz nu pot sa lipseasca din garderoba unei fashioniste veritabile. Te vei indragosti, cu siguranta, de aceasta rochie roz bombon.

Rochie babydoll cu funde la umar
Rochie babydoll cu funde la umar

Galbenul solar este cea mai vizibila culoare a spectrului. Intens, amplu, exuberant, e tonul fericirii si epitomul verii. De la tinute de club la rochii de plaja, captiveaza privirile si vibreaza in tandem cu pielea bronzata si vibe-ul de vacanta. Iti propunem un model vesel si super lejer, numai bun pentru un iulie torid. Bretelele cu funda la umar si volanele cu cusaturi decorative vor atrage negresit complimente, alaturi de forma zglobie si materialul racoros foarte placut. Ideea de miscare porneste de la unduirile pline in care sunt antrenate volanele panou, datorita moliciunii bumbacului creponat, si se continua cu fluiditatea croielii trapez. Accesorizeaza si experimenteaza fara teama.

Rochie verde din poplin cu volane
Rochie verde din poplin cu volane

Imbogateste-ti repertoriul stilistic cu rochii casual ieftine dar de efect. Rochia din poplin cu volane multiple este o alegere minunata. Culoarea este vibranta si fresh, captand lumina si reflectand-o spectaculos. Va fi revelatia unui party la piscina, sau savoarea unei cine in doi. Tonul profund si afectiv raspunde dinamicii sezonului, in timp ce detaliile aplicate la croiala clepsidra iti evidentiaza calitatile. Confortul fibrelor naturale se asimileaza perfect in lejeritatea miscarilor, iar senzorialul intalneste eleganta intr-o maniera degajata si usor abordabila. Accesorizeaz-o cu o conversatie spumoasa si sarbatoreste vara cu stil.

Rochie lunga din sifon cu spatele gol
Rochie lunga din sifon cu spatele gol

Croiala relaxata surprinde lirismul siluetei A-line. Celebra forma imbraca flatant femei de toate varstele, indiferent de conformatie. Ea creeaza iluzia unor proportii ideale, evidentiind partile mai inguste ale corpului si indulcind linia soldurilor. Rosul aprins iti bucura simturile si te evidentiaza, conturand o aparitie cu personalitate. Acolo unde linia hainei nu epateaza, te impresioneaza detaliile. Bretelele sub forma de volan inveselesc simplitatea aparenta a modelului. Decolteul amplu si spatele gol sunt acel twist care o transforma total. Este alegerea perfecta daca preferi sa investesti in rochii de plaja lungi, pe care le poti purta in orice moment al zilei si in aglomeratia urbana.

 

Scrie un comentariu

Pin It