Poarta rosu si fii gata sa incanti privirile intr-o atmosfera speciala, chiar daca sezonul petrecerilor nu are fastul din anii trecuti. Un eveniment restrans sau o cina in familie iti ofera un motiv suficient sa arati si sa te simti minunat, bucurandu-te in continuare de placerea alegerii tinutei de ocazie potrivite. Chiar daca  vei ramane acasa, in doi, intampina cu entuziasm sarbatorile mizand pe piese superbe, in culoarea favorita a lunii: rochii din dantela cu transparente senzuale, rochii bodycon cu decolteu indraznet, bluze sexy din catifea pretioasa, topuri cu umeri accentuati si fronseuri elegante, pantaloni care te pun in valoare, fuste cu slit si insertii incitante.

Rosu, pasional si rafinat

Rochie rosie din dantela cu volane
Rochie rosie din dantela cu volane

Dantela rosie cu motive florale ilustreaza rafinamentul la superlativ, in orice context. Volumul fustei, obtinut prin suprapunerea de volane, este super feminin si jucaus. Torsul suplu este reliefat de croiala ajustata, cu transparenta in zona decolteului. Manecile lungi echilibreaza proportiile, pentru ca rochia mini sa nu devina prea mult atunci cand este abordata intr-un cadru casual, lipsit de pretentii. Tonul puternic complimenteaza fiecare carnatie si nuanta a parului, suprapunandu-se pe o geometrie fara cusur.

Anul acesta surprinde cu jocul de stiluri si imbraca rochia cu o pereche de bocanci statement in locul obisnuitelor sandale cu toc cui. Aparent in contradictie, cele doua elemente compun un look aparte, fresh si creativ. Nu este doar un exercitiu de moda manifest, ci si o nisa pentru o personalitate nonconformista, care nu agreeaza previzibilul, preferand sa inoveze. In plus, bocancii sau ciocatele iti vor asigura confortul necesar intreaga seara.

Bluza din catifea si fusta cu insertie din dantela
Bluza din catifea si fusta cu insertie din dantela

Velurul somptuos este preferatul serilor speciale. Bogata si fina, coborata parca dintr-un taram de poveste, aceasta tesatura amplifica designul bluzei si te transforma intr-o aparitie fermecatoare. Simplitatea liniei cambrate scoate in evidenta contururile feminine. Culoarea si decolteul vor atrage negresit atentia la petrecere, primind nenumarate complimente. Topul din catifea se potriveste atat pentru tinuta de Craciun, cat si pentru cea de Revelion.

Combina-l cu o fusta neagra sexy, cu slit inalt si dantela aplicata. Reinventata in nenumarate stiluri de-a lungul anilor, “mica fusta neagra” defineste eleganta, innobiland garderoba si continuand sa fascineze prin simplitatea sa sofisticata. Versatilitatea o face potrivita mai multor ipostaze, in functie de atitudinea purtatoarei si de accesorizare. O centura va marca frumos talia, iar ciocatele cu motive in relief sunt un antonim atragator, definind un look cu personalitate.

Rochie rosie cu spate decoltat
Rochie rosie cu spate decoltat

Craciunul este o sarbatoare importanta, asadar merita sa il intampini cu o tinuta eleganta. Pentru o seara memorabila, opteaza pentru o rochie rosie spectaculoasa, cu linie bodycon si spate decoltat in inima. Aparent simpla, cucereste prin culoarea carnala, vibranta, si detaliul care dezvaluie seducator pielea. Modelul va face senzatie si iti va da o stare de bine, un boost de incredere in sine nedisimulata.

Rasfata-te cu piese superbe pur si simplu, dorinta de a te simti sexy si feminina fiind independenta de amploarea evenimentului. Imbraca rochii care iti pun in valoare atuurile si farmecul personal. Rosul este magnetic si extravagant, captand lumina si reflectand-o atragator. Va fi revelatia petrecerii, sau savoarea unei cine in doi. Tonul intens, de neuitat, raspunde  semnificatiei evenimentului.

Bluza eleganta cu fronseuri si umeri accentuati
Bluza eleganta cu fronseuri si umeri accentuati

Daca preferi tinutele compuse din doua piese, iti propunem un look de efect. Bluza retro glam, cu umerii accentuati si fronseuri care sa puna si mai mult in valoare structura, va transforma orice pereche de pantaloni negri intr-o alegere potrivita pentru seara festiva. O pereche mulata, dintr-o tesatura care imbraca fidel formele, va face furori.

Putine lucruri se compara cu placerea de a purta haine care starnesc emotii. Astfel de piese devin cu usurinta favoritele garderobei. Vei dori sa porti bluza iar si iar, cu aceeasi incantare. Acest stil ramane o delectare in peisajul urban, oferind o declaratie de prospetime si firesc printre siluetele arhitecturale. Va arata la fel de bine si la vara, asadar este o investitie de durata.

Pin It