Orice femeie trebuie sa detina un sacou care se aseaza perfect. Cu ajutorul acestuia, isi completeaza sau reinventeaza aspectul fara efort. Ceea ce pui deasupra este remarcat imediat si prima impresie este definitorie in orice mediu. Investeste in modele durabile calitativ si stilistic, pentru ca le vei purta multe sezoane si trebuie sa fie usor adaptabile varietatii de tinute pe care le abordezi. Flexibilitatea este esentiala intr-o colectie bine gandita, dedicata femeii moderne, aflate in continua miscare.

O jacheta bine croita, cu linii simple si curate, nu se va demoda niciodata. Purtata de la birou la cina, aceasta piesa de imbracaminte a incetat sa mai fie o simpla expresie a confortului si s-a transformat treptat in posibilitatea de a experimenta si mai mult cu texturi, culori si tendinte. Timpul si efortul depuse pentru a afisa un look impecabil vorbesc despre eleganta si aplomb, despre o femeie care nu lasa nimic la voia intamplarii si adora sa detina lucruri frumoase, anume conturate pentru a-i avantaja silueta si postura. Haina perfecta nu doar imbraca, ci si cizeleaza.

Blazerul verde, emotie de primavara 

Sacou subtire cu maneci fronsate
Sacou subtire cu maneci fronsate

Cand vine vorba de timpul liber, nu exista restrictii dincolo de propriul gust. Daca ai deja o paleta de jachete neutre, functionale, acum poti adauga culori vibrante si surprinzatoare. Previzibilul are momentele sale potrivite. Moda presupune insa si asumare, curaj, experimentare. Indrazneste sa porti haine expresive. Lasa blazerul sa capteze atentia si sa vorbeasca despre fatetele personalitatii tale. Un model lejer, cu maneci midi fronsate, are un sarm degajat care te va face sa il alegi iar si iar. Forma sa curata, lipsita de artificii ostentative, este gandita anume pentru a permite libertate de miscare si versatilitate. Cu mici trucuri de stil, poti avea un look diferit pe parcursul zilei, pastrand piesele de baza.

Orange, exuberanta si vitalitate

Blazer orange cu nasturi aurii
Blazer orange cu nasturi aurii

Estetica fina este pastrata de silueta armonioasa si detaliile clasice: revere ascutite crestate, umeri cu prestanta, buzunare cu clapa si inchidere cu nasturi aurii. Coco Chanel adora aceasta piesa vestimentara pentru ca, inainte de orice considerent, reprezenta sclipirea emanciparii feminine. Cu ajutorul sau, personalitatea si infatisarea purtatoarei cunosc metamorfoze nebanuite. Daca de obicei accentele sunt asociate cu emblematicul duet alb-negru, de data aceasta incearca un ansamblu soft pastelat. Jacheta este punctul de interes. Jocul de culori care se evidentiaza reciproc va atrage complimente oriunde vei merge. Camasa matasoasa si pantalonii crem cu mansete echilibreaza exotismul sacoului, facandu-l purtabil.

Mov, infuzia de buna dispozitie

Blazer mov lung cu cusatura la talie
Blazer mov lung cu cusatura la talie

O silueta simpla, tinereasca, este slefuita de prestanta piesei lucrate fara cusur si de tonul profund, magnetic. Avantajul unui blazer lung este usurinta cu care te face sa arati instant imbracata “la patru ace”, ca apoi sa se integreze super relaxat intr-o tinuta casual potrivita unei plimbari. Daca il alegi corect, iti redeseneaza silueta si postura si transmite incredere in sine. Inainte sa te prezinti, vorbeste despre tine ceea ce porti. Asigura-te ca transmiti acuratete vestimentara si creativitate. Poti arata impecabil fara a investi substantial. E suficient sa detii cateva articole basic de buna calitate, carora sa le adaugi in fiecare sezon o piesa nucleu remarcabila.

Alb, clasicul redefinit

Blazer cambrat alb cu textura si nasturi metalici
Blazer cambrat alb cu textura si nasturi metalici

Mai mult decat un obiect vestimentar, este o declaratie de libertate, indrazneala, spirit vesnic tanar si lipsa a prejudecatilor. Il vei purta in infinite moduri, fiind probabil cel mai des intalnit exercitiu de imaginatie. Arata fabulos ca set sau separat. Daca la birou optezi pentru un deux-pieces, in timpul liber il poti combina cu blugi, iar seara poti finisa o tinuta eleganta, purtandu-l pe umeri peste o rochie furou. Te poti juca cu ansambluri ultra-feminine, sau poti compune un look edgy-masculin, asociindu-l cu o pereche de pantaloni sofisticati din piele neagra.

Turcoaz, revelatia garderobei

Sacou casual turcoaz cu revere ascutite
Sacou casual turcoaz cu revere ascutite

Sunt departe zilele cand blazerul era destinat exclusiv vestimentatiei clasice, iar garderoba era sectionata in tinute office si cele destinate timpului liber. Dincolo de tendinte, utilitatea piesei este cea care dicteaza importanta achizitiei. Mai ales atunci cand bugetul nu este nelimitat, vei cauta sa investesti in modele care nu se demodeaza usor si pe care le poti adapta mai multor stiluri si ocazii. O haina must have poate fi purtata in minim doua stiluri. Daca in cazul altor piese defectele nu se remarca usor, geometria unui blazer trebuie sa functioneze impecabil. E important ca manecile sa aiba lungimea corecta, sa nu existe surplus nedorit, nasturii sa nu fie tensionati, sa te poti misca fara sa incomodeze, sa para lucrat anume pentru tine.

Lila, armonie si gratie

Sacou ajustat lila inchis cu butoniera
Sacou ajustat lila inchis la doi nasturi

Daca dress code-ul obisnuit te face sa alegi negru, alb, gri, bleumarin, acum vei capta privirile purtand un sacou lila frumos cambrat, cu revere late si inchidere la doi nasturi. Aparent mai dificil de combinat, te va surprinde cat de firesc il poti insera in alegerile zilnice si cate complimente vei primi datorita lui. Culoarea este twist-ul pe care il poti da croiului clasic. Ea vorbeste despre pasiunile, emotiile si  imaginatia purtatoarei. Tine cont de proportii si gaseste-l pe cel care ti se aseaza perfect.

Bleu ciel, vesel si romantic

Sacou cambrat bleu cu revere crestate
Sacou cambrat bleu cu revere crestate

Cel dintai look pe care il poti contura cu ajutorul unui sacou presupune o eleganta lipsita de excese, acel minimalism gandit astfel incat sa nu para ca te-ai straduit prea mult si sa se potriveasca atat atmosferei de birou, cat si unui outfit de weekend. Orice garderoba functionala contine o serie de piese basic, pe care le poti combina infinit intre ele, mizand insa pe un element surpriza. Cromatica este cea mai la indemana maniera pentru a da un suflu nou galeriei de tinute.

Convenabilul negru

Sacou negru fara revere
Sacou negru fara revere

Esentialmente formal, sacoul negru cambrat devine o jacheta remarcabila intr-un look smart casual. Modern si clasic in acelasi timp, nu iti poate lipsi, indiferent de varsta si statut. Chintesenta a modei strazii, il regasesti zi de zi in tinutele femeilor de pretutindeni. Acest articol de imbracaminte arata chiar mai bine de la un sezon la altul, trecerea timpului contribuind la farmecul sau. Poate fi croit ajustat sau supradimensionat, cu buzunare sau fara. Modelul propus este lipsit de revere, detaliu ce contribuie la aerul sau degajat.

Pin It